Fulgi de Fericire de Catalin Gheorghiu (preluare GSP.ro)

După 12 operaţii, băiatul fotbalistului Paşcovici zîmbeşte din nou. A învins cancerul

La primul etaj, în apartamentul cu trei camere din Constanţa, familia Paşcovici rîde. De data asta fără să-şi amestece zîmbete adresate celui mic cu lacrimile venite pe furiş.

Cosmin, fotbalist la UTA, îl împinge cu viteză pe fiul său Denis, aflat în maşinuţa care a rămas fără baterie. „Hai, Denis, mai ia şi tu o pauză, că au venit musafirii, vino să îi saluţi!”, îndeamnă mătuşa Mihaela. Omuleţul de numai patru ani zburdă prin casă şi pare că nu aude nimic.

Cyborg la 4 ani
Vine după 12 operaţii şi luni de stat prin spitale. „Recuperează timpul pierdut, gustă în sfîrşit din frumuseţea copilăriei”, îl priveşte Ionela, mama sa. Denis a rezistat la patru intervenţii pe creier, plus alte opt prin care i-au fost instalate în corp un tub de dren, care să ajute la reglarea presiunii intracraniene, şi un cateter, în zona inimii.

Tratament de 280.000 de euro
Afecţiunea lasă urmări. „După şedinţele de chimioterapie şi radioterapie, creşterea lui normală a fost afectată”, spune Ionela. Medicii au dat un verdict dur şi cinstit, în stilul acela vestic de a nu ascunde nimic pacientului sau familiei: „Are deficit tiroidian, hepatic, renal, dar şi hipofizic, din cauză că i-a fost extirpat mai mult de jumătate din creier în momentul în care a fost înlăturată tumoarea”.

Doctorii din Paris au leac, dar scump. „Medicii francezi ne-au spus că Denis se poate face bine. Ne-au recomandat un tratament care costă 20.000 de euro pe an şi care necesită continuitate pînă cînd împlineşte 18 ani”, explică Ionela. În ce constă terapia? „Denis trebuie să facă zilnic cîte o injecţie în burtică!”, spune Cosmin.

S-a îngrăşat 5 kilograme
Denis apare vijelios în bucătărie şi sare pe Cosmin: „Paşchi, Paşchi!”. „Aşa face, vrea să se joace taică-su cu el”, zice Ionela, apoi continuă povestea: „Are şi osteoporoză, boală pe care o fac bătrînii. Chimioterapia i-a mîncat din calciu, dar ia pastile şi face o injecţie o dată la şase luni pînă ajunge la normalitate”.

După cîteva ture cu Denis, Cosmin apare cu micuţul în uşa bucătăriei şi îi aruncă amuzat soţiei: „Le-ai zis că s-a îngrăşat, că are celulită pe fund?”. „Din ianuarie şi pînă acum a pus cinci kilograme pe el, a ajuns la 17 kilograme”, zice Ionela. Şi i-a crescut şi părul.

„Doar la spate, unde a fost operat, mi-a zis doctora că s-ar putea să nu-i mai crească pentru că s-au ars rădăcinile în urma tratamentelor”, suspină mama. „Lasă, că la cîţi stilişti sînt acum, o să arate bine, doar seamănă cu mine! Sau o să-i dăm părul într-o parte, ca lui Băsescu”, glumeşte Cosmin. Denis apare dintr-odată şi sare să-şi pupe părinţii. E în sfîrşit fericit că schimbă mirosul înţepător de spital cu cel al acelor de brad. „La naiba cu mofturile din fotbal, astea sînt adevăratele tragedii!”, spune o vecină aflată în vizită. Denis chiuie.

Poate rămîne pitic
Tratamentul împotriva cancerului poate avea repercusiuni neplăcute asupra creşterii în înălţime a lui Denis. „Din ianuarie şi pînă acum a crescut doar 1,5 centimetri şi a ajuns la un metru şi doi centimetri. Eu am 1,67 metri, iar Cosmin 1,87 metri, iar doctorii spun că Denis ar trebui, la maturitate, să aibă o înălţime de peste 1,70 metri. Dar facem tratament, însă în cazul în care nu e eficient, riscă să rămînă la mai puţin de 1,60 metri”, explică Ionela Paşcovici.

Dragoste prin internet
Cînd Cosmin este plecat la Arad, acolo unde e sub contract cu UTA, Denis ţine legătura cu tatăl său prin telefon sau prin internet. „Am cumpărat un web-cam ca să-l vadă pe taică-su. Rîd şi se joacă împreună, îi mai trece din dor”, zice Ionela. „M-au sunat o dată la două noaptea să intru pe net să-i spun băiatului poveşti, că nu voia să adoarmă. M-am conformat, ce era să fac, să las copilul bosumflat?!”, zice Cosmin.

Învaţă să vorbească
În urma tratamentelor, creşterea normală a lui Denis are de suferit, aşa că părinţii încearcă să-i acopere, cu ajutorul doctorilor, toate deficitele. „Merge de două ori pe săptămînă la logoped pentru a-şi îmbunătăţi vorbirea, iar zi de zi îl duc la psihoterapeut, unde socializează, participă la diferite activităţi, se joacă. Practic, e la fel ca la grădiniţă, numai că e singur, fără alţi copii”, explică Ionela.

UTA nu i-a dat banii de patru luni
Chiar dacă ştiu foarte bine situaţia lui Denis, oficialii de la UTA l-au amînat pe Cosmin cu plata ratelor contractuale timp de patru luni. Nevoia de bani pentru tratament l-a împins pe fundaşul de 30 de ani să depună memoriu la FRF, dar arădenii l-au rugat să-l retragă şi i-au promis că îşi va primi banii în cîteva zile. Au trecut de atunci aproape două luni, dar Paşcovici a rămas cu buza umflată.

„Pînă acum, Sărbătorile au trecut pe lîngă noi ca nişte zile obişnuite. Am stat mereu cu teama ca nu cumva Denis să facă iar o criză. Anul ăsta îl aşteptăm bucuroşi pe Moş Crăciun!”
COSMIN PAŞCOVICI, tatăl lui Denis

„Cînd a împlinit Denis doi ani, am aflat de boală şi am stat prin spitale, la trei ani am fost la Paris pentu operaţie, dar anul ăsta sperăm că e cu noroc. Mai vedeam Sărbători fericite doar în filme”
IONELA PAŞCOVICI, mama lui Denis

300.000 de euro a cheltuit familia Paşcovici prin spitale pentru tratarea de cancer a lui Denis

2 Răspunsuri

  1. Nu vrei sa adaugi putin umor siteului tau :P? O poza haioasa cu animale care se schimba in fiecare zi.
    Daca da, vezi pe animalicpi.ro/pentru-siteul-tau

  2. Sa speram ca copilasului ii va mai bine pe zi ce trece.Acestea sunt adevaratele incercari ale vietii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: